Ai o întrebare?
Am trimis mesajul Închide

Cati Georgescu - fondator comunitate S.E.N.S., fotograf și terapeut holistic

După ce am absolvit Facultatea de Psihologie, am simțit că formările clasice se concentrează mai ales pe tratarea simptomelor. Așa am început să caut mai departe: să studiez terapii alternative și metode complementare de vindecare.

Încă din copilărie am știut că vindecarea este posibilă, chiar dacă adulții din jur îmi spuneau contrariul. Viața mi-a confirmat acest lucru într-un moment critic: atunci când mama mea a fost diagnosticată cu cancer pancreatic. Căutând soluții și alternative, am cunoscut oameni care au reușit să se vindece de boli considerate „incurabile”. Întâlnirile cu ei mi-au întărit convingerea că vindecarea nu este doar o speranță, ci o realitate pentru cei care aleg să își asculte corpul și sufletul.

Studiile în terapii alternative mi-au oferit o perspectivă mai amplă asupra procesului de
vindecare, echilibrare și reconectare la sinele autentic. Trecând eu însămi
printr-un proces profund de transformare și eliberare a tiparelor care mă
țineau blocată, am înțeles cât de important este să ai sprijin atunci când ești
pregătit să-l cauți și să-l primești.
Această experiență personală a aprins în
mine dorința de a crea un spațiu de susținere și încredere pentru alții.

Așa a apărut Comunitatea S.E.N.S.

Împreună cu prietena mea, Olga Ghițac, psihoterapeut integrativ, am început să organizăm ateliere de dezvoltare personală unde îmbinam metode terapeutice clasice și complementare. Am deschis astfel ușa către alte practici alternative și am invitat specialiști din diverse domenii pentru a aduce o abordare complexă și echilibrată.

Am realizat că un singur om nu poate fi expert în toate tehnicile, dar împreună putem crea o rețea de sprijin autentic. Așa a prins viață Comunitatea S.E.N.S., construită pe valori comune: susținere, educație, colaborare și succes. Este un spațiu unde oamenii aflați pe drumul vindecării sau al dezvoltării personale pot găsi resurse, inspirație și conexiuni valoroase.

Tot împreună cu Olga, în 2024 am pus și bazele Asociației SURSA, construită pe principiul colaborării și susținerii holistice. Aceasta este singura organizație din România cu o abordare tridimensională, dedicată sprijinirii bolnavilor de cancer, aparținătorilor și cadrelor medicale. 

Pe scurt, Comunitatea S.E.N.S. s-a clădit din dorința de a aduce oamenii împreună – persoane deschise către procesul de vindecare, care au înțeles că puterea stă în colaborare, în schimbul de resurse și în sprijinul reciproc.

Cred că atunci când împărtășim cunoașterea, ne sprijinim unii pe alții și alegem să mergem împreună pe drum, transformarea devine nu doar posibilă, ci și mult mai blândă.

Scopul comunității S.E.N.S.

Comunitatea S.E.N.S. (• Susținere • Educație • Networking • Succes) a fost creată pentru a aduce împreună profesioniști, terapeuți, facilitatori și oameni aflați pe drumul dezvoltării personale, alternative și holistice, cu scopul de a:

Crea punți de colaborare autentică, bazată pe valori comune.​

Extinde rețeaua de resurse pentru toți cei implicați – atât profesioniști cât și beneficiari.

Sprijini schimbul de cunoștințe și experiențe valoroase în mod etic și respectuos.

Oferi recomandări relevante și sigure pentru clienți, pe baza încrederii și experienței directe.

Promova metode terapeutice validate în practică, adaptabile și accesibile.

În cadrul comunității S.E.N.S. punem accent pe:

ne arătăm așa cum suntem, cu sinceritate și curaj.

ne susținem unii pe alții în procesul de creștere, fără competiție.

promovăm practici sigure, validate și asumate.

credem în puterea sinergiei și a comunității.

rămânem deschiși învățării și creșterii, personal și profesional.

onorăm fiecare drum, fiecare metodă, fiecare alegere conștientă.

construim relații solide, prin transparență, integritate și sprijin real.

fiecare membru este o resursă valoroasă pentru ceilalți.

Te invit să ne conectăm și în social media: