SĂ CREȘTI
ALEGE CONȘTIENT
Simți că ai ceva valoros de oferit oamenilor? Că a venit momentul să-ți creezi propriul curs?
- Poate ai ajuns într-un punct al vieții în care ai acumulat experiență, ai învățat lecții importante și simți că ceea ce ai descoperit ar putea ajuta și alți oameni.
- Poate te-ai gândit deja, de mai multe ori, că ți-ar plăcea să susții un curs. Să organizezi ateliere sau să creezi un program în care să împărtășești din ceea ce știi. Nu pentru că ai vrea doar să vorbești în fața oamenilor. Ci pentru că îți dorești să creezi spații în care oamenii să se oprească puțin. Să reflecteze, să înțeleagă lucruri importante despre ei și să plece mai departe cu mai multă claritate și curaj.
Ei bine, între a avea experiență și a crea un curs care chiar aduce valoare, există un drum. Un drum pe care Alina Paraschiv, fondatoarea ALSO Academy, a plecat în primăvara anului 2020, impactând astfel, până în prezent, viețile a peste 1200 de oameni. În toți acești ani, Alina a descoperit, atât din greșelile pe care le-a făcut, din eșecurile propriilor ateliere, cât și din momentele de succes și de transformare profundă a participanților la sesiunile ei, un lucru esențial. Un curs nu înseamnă doar transmitere de informație.
Un curs valoros, care produce transformare pentru participanți, este o experiență de învățare în care oamenii se regăsesc, se deschid și pleacă mai bogați interior.
De aceea în cadrul ALSO Academy, susținem oamenii care simt această chemare (să devină traineri, facilitatori sau creatori de cursuri) să creeze experiențe care aduc claritate, curaj, aplicabilitate și transformare.
Pentru cine sunt aceste programe
- Fie că ești la început de drum și te gândești să devii trainer sau facilitator…
- Sau poate că susții deja workshopuri sau sesiuni de training și simți că ai nevoie de mai multă structură. Mai multă claritate și mai multe instrumente prin care să creezi experiențe de învățare cu adevărat valoroase.
…. găsești la ALSO Academy exact ceea ce ai nevoie.
-
Programele ALSO Academy sunt pentru tine dacă:
- îți dorești să creezi propriul curs sau atelier
- vrei să devii trainer sau facilitator de succes
- vrei să creezi cursuri interactive și experiențe de învățare memorabile
- înțelegi că adevărata schimbare și transformare vine din aplicabilitate
- îți dorești să susții grupuri de oameni într-un mod autentic și structurat
Un trainer bun nu este definit doar de ceea ce știe. Ci de felul în care reușește să creeze un spațiu în care oamenii gândesc diferit, descoperă lucruri noi despre ei și prind curaj să facă pași înainte.
De ce un curs valoros nu se construiește doar din informație
Mulți oameni pornesc la drum cu dorința de a crea un curs pentru că au acumulat experiență și simt că aceasta ar putea ajuta și alți oameni.
Primul impuls este, de obicei, să adune informațiile pe care le au și să le transforme într-o prezentare. Doar că oamenii nu vin la cursuri doar pentru informație. Astăzi, informația este peste tot. O putem găsi în cărți, podcasturi, articole sau videoclipuri.
Ceea ce caută cu adevărat oamenii atunci când participă la un curs este experiența de a înțelege lucrurile într-un mod mai profund. De a descoperti cum se aplică pentru ei informația. De a vedea cum practică, concret, o tehnică. Și, în același timp, pentru că vor să simtă că și ei pot.
Un curs valoros creează un spațiu în care oamenii:
- își pun întrebări la care nu s-au mai gândit până atunci
- descoperă perspective noi de a privi lucrurile
- își clarifică ideile și următorii pași de acțiune
- prind curaj să facă schimbări în viața lor
Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, rolul trainerului sau al facilitatorului devine esențial.
Nu este vorba doar despre ce spune. Ci despre cum creează cadrul în care oamenii pot învăța, reflecta și crește.
Cine te susține să devii un trainer de succes
De-a lungul anilor am întâlnit mulți traineri, coachi și facilitatori care organizează ateliere de dezvoltare și care, fără să își dea seama, fac aceeași greșeală pe care am făcut-o și eu la început de drum.
Muncesc mult. Pregătesc conținut valoros. Pun suflet în ceea ce fac și nu au o structură clară. O structură care să susțină cu adevărat procesul de învățare al participanților.
Știu din propria experiență cât de frustrant poate fi să susții o sesiune în care oamenii se simt bine, pleacă inspirați pentru moment… Și totuși, câteva zile mai târziu, mare parte din informații se pierd. Iar puține lucruri se transformă în acțiuni concrete. Am trăit chiar eu dezamăgirea de a vedea cum participanții nu merg mai departe în aprofundarea lucrului cu ei înșiși, pentru că nu au suficientă claritate. Sau pentru că vechile convingeri și obiceiuri își fac din nou loc în viața lor.
În timp, am înțeles că diferența dintre un curs plăcut și un curs care creează transformare stă în modul în care este construită experiența de învățare.

Alina Paraschiv
performance coach, trainer & consultant DISC
Sunt Alina Paraschiv și viziunea mea este să contribui la crearea unui mediu în care iubirea, acceptarea, înțelegerea, încrederea, comunicarea deschisă și colaborarea să devină fundamentul relațiilor dintre oameni.
Știu, însă, că această viziune prinde viață mai repede atunci când nu acționez singură. De aceea mă bucur să pot susține alți traineri, coachi și facilitatori să creeze cursuri și ateliere captivante, bine structurate, care generează impact real în viața participanților.
Abordarea mea îi ajută pe cei cu care lucrez să transforme frica de respingere sau de eșec în motivație. Iar confuzia în claritate și acțiune.
Atunci când un trainer capătă claritate și structură în ceea ce face, cursurile sale devin mai mult decât simple întâlniri de învățare. Devin spații în care oamenii descoperă resurse noi și prind curaj să își transforme viața.
Transformă-ți experiența și expertiza într-un curs clar, valoros și memorabil.
Ca participant la sesiunile dedicate trainerilor de succes descoperi cum să:
- îți structurezi ideile într-un program de training coerent
- creezi ateliere interactive și experiențe de învățare captivante
- comunici cu impact în fața unui grup
- facilitezi conversații și procese de reflecție valoroase pentru participanți
- creezi programe care oferă oamenilor claritate și inspirați
- monetizezi ateliere cu ușurință atelierele facilitate
Cursuri
Dacă îți dorești să îți dezvolți abilitățile de trainer, facilitator sau creator de cursuri, aceste programe te susțin să îți transformi visul în realitate.
Un trainer autentic nu este definit doar de ceea ce știe. Ci de felul în care îi ajută pe ceilalți să descopere lucruri importante despre ei și să facă pași mai curajoși în viața lor.
Experiențele celor care au parcurs programele ALSO Academy spun cel mai bine ce înseamnă această călătorie.
Dacă simți că experiența ta ar putea aduce claritate sau inspirație altor oameni, poate este momentul să îi dai o formă și să o transformi într-un curs sau într-un atelier.
La ALSO Academy găsești structură, ghidare și un spațiu în care să îți dezvolți vocea, mesajul și prezența ca trainer sau facilitator. Iar fiecare curs pe care îl creezi, la rândul tău, poate deveni un spațiu în care alți oameni cresc.
Eroare: Nu am găsit formularul de contact.